Într-un anume sens, politică se făcea și în alte romane ale lui Rebreanu. Ardelean, deci om al conștiinței publice acute, acesta nu putea rămâne indiferent la mersul global al lucrurilor. Pădurea spânzuraților sau Răscoala o dovedesc cu vârf și înde sat. Doar că ele nu sunt, propriu vorbind, romane politice. Le lipsește faconda. E o prejudecată destul de naivă aceea că politicul e legat de fapte. Prea puțin. Mai degrabă de speculație, de discurs, de retorică, de stil. Materia primă e, oricum, limbajul. Ca și în cazul marii literaturi. Intuiția aceasta, formidabilă, Rebreanu a avut-o scriind Gorila. De altfel, romanul a plăcut în chip superlativ unui estet radical ca Ion Negoițescu. E clar de ce.
