Apărută în 1900, cartea are în centrul ei o definiție celebră, adesea invocată, a comicului: acesta ar fi du mécanique plaqué sur du vivant. O teză caracteristic bergsoniană, inspirată de deosebirea pe care filosoful o face între natura mecanică a materiei și spațiului și natura spirituală a timpului autentic — cel trăit, și nu cel spațializat, măsurabil al fizicii. Interesantă însă în acest eseu accesibil tuturor categoriilor de cititori e aplicarea tezei la întreaga tipologie și la diferitele surse ale comicului. Explicația nenumăratelor situații comice trecute în revistă se dovedește astfel pe cât de originală, pe atât de credibilă și de coerentă.
