ro
Bücher
Tatiana de Rosnay

Se numea Sarah

Paris, iulie 1942: Sarah, o fetiță evreică în vârstă de zece ani, este arestată în toiul nopții, împreună cu părinții ei, de poliția franceză, dar nu înainte de a-și încuia fratele în ascunzătoarea lor secretă, convinsă fiind că se va întoarce după numai câteva ore pentru a-l elibera.
Paris, mai 2002: Julia, o jurnalistă americană, stabilită de mulți ani la Paris și măritată cu un francez, trebuie să scrie un articol despre razia de la Vel’ d’Hiv, cu ocazia comemorării a șaizeci de ani de la acest eveniment de tristă amintire în istoria Franței. În timpul investigației sale, Julia descoperă întâmplător o serie de secrete de familie adânc îngropate, care o leagă de Sarah, și simte nevoia de a reconstitui destinul tragic al fetei. Pe măsură ce se adâncește în trecutul ei, lucrurile pe care le află o tulbură și o fac să-și pună întrebări cu privire la propria existență.
Se numea Sarah este povestea înduioșătoare a două familii unite de un secret teribil, dar și o tulburătoare pagină de istorie: Tatiana de Rosnay descrie un episod real din Franța aflată sub ocupație și rupe tăcerea care înconjoară un subiect dureros, uneori chiar tabu, din istoria francezilor.
296 Druckseiten
Ursprüngliche Veröffentlichung
2016
Jahr der Veröffentlichung
2016
Haben Sie es bereits gelesen? Was halten sie davon?
👍👎
fb2epub
Ziehen Sie Ihre Dateien herüber (nicht mehr als fünf auf einmal)