În 1989, Svetlana Aleksievici a îndrăznit să încalce unul dintre ultimele mari tabuuri ale imperiului sovietic: mitul războiului din Afganistan, al soldatului „internaţionalist“
care ajută un popor înapoiat să construiască socialismul. Între 1979 şi 1989, un milion de militari sovietici au trecut prin Afganistan, provocând aici distrugeri uriaşe şi rămânând ei înşişi marcaţi de experienţa unui conflict nerecunoscut oficial. Morţii erau trimişi înapoi în URSS în sicrie
sigilate de zinc, în timp ce, întorşi în patrie, mare parte din supravieţuitori nu s-au putut reintegra şi au devenit, în ochii altora, nişte criminali. Soldaţii de zinc prezintă mărturiile
emoţionante ale unor participanţi la război — soldaţi, ofiţeri, asistente medicale — şi ale unor mame care şi-au pierdut copiii în Afganistan, într-o carte şocantă prin onestitatea ei brutală. Este o reconstituire
tulburătoare şi de neuitat a realităţii şi absurdităţii războiului.
Cu un stil şi o pasiune singulare, adoptând o viziune tragică susţinută de inteligenţă politică, [Aleksievici] prezintă acest război ca pe o experienţă omniprezentă şi profund personală…
The New Yorker
