Pe planetă e loc suficient pentru toate tipurile de complexați. Însă Laurence Passmore face figură aparte. Drama lui, dacă dramă e, constă în neputința de a fi mulțumit, oricît de bine i-ar merge. Confortul material, stabilitatea și relativa faimă mediatică nu înseamnă nimic dacă nu-i alină durerea de genunchi. Iar dacă nu mai există soluții, rămîn oricum terapiile. Poți să-ți rezolvi prin ele tot ceea ce viața îți refuză. Sau cel puțin poți s-o crezi. În plus, sînt terapii care — exploatate cum trebuie — te scot din universul strîmt al orașului și te transformă într-un picaro modern, capabil să bată lumea în lung și-n lat doar ca să afle răspunsul la o întrebare simplă. Firește, ca să poți face dintr-o iubire frustrată și din obsesia pentru Kierkegaard subiect de comedie e nevoie să fii David Lodge: inventiv, surprinzător și — cînd e cazul — sardonic.
