Jurnalul berlinez Berlinul meu e un monolog — cu cele doua parti ale sale Fasanenstrasse 23 si Stuttgarterplatz 22 scrise la un interval de zece ani — surprinde personalitatea unui oras benefic si malefic totodata care te seduce si te sperie deopotriva fixeaza imaginea unui organ viu care respira pulseaza celulele lui reproducandu-se vertiginos ca pe lamela unui microscop planetar. Dar aceasta nu este pur si simplu o carte despre fabulosul oras din doua lumi ci o carte despre Berlinul unic si irepetabil al fascinantei si seducatoarei scriitoare Nora Iuga al carei monolog sta sub semnul unei replici memorabile: „Berlinul sunt eu“.„Cel mai grozav scriu in cap mergand pe strazi asa am scris prima parte a jurnalului pe banci in parcuri in cimitire in trenuri in bistrouri. Ultima parte am scris-o mai mult in casa la birou; soarele era tot mai palid si mai stins. Vara si toamna mai sunt mese pe trotuar atunci mori sa auzi ce vorbesc oamenii sa vezi cum se privesc daca se iau de mana daca isi scot pantoful sa-si mangaie cainele cu talpa goala. Acum vara si toamna se grabesc sa plece cat mai devreme acasa si Berlinul se arata tot mai sters de fapt el nici nu exista decat in oglinda mea adica in chipul meu in aerul meu in mana mea care scrie. Berlinul asta nu mai e decat o mica parcela inclusa printr-un partaj arbitrar unui teritoriu nelimitat numit Nora Iuga (in slava veche numele asta ar putea fi talmacit prin Nord-Sud paradoxul perfect in care s-ar putea intalni polul frigului cu cel al caldurii). De aceea nu e vina mea daca uneori Berlinul asta e o biata umbrela imprumutata de la un hotel de trei stele de pe Nestorstrasse pe care Nora Iuga o uita in S-Bahn dar nu-si face griji fiindca maine o va gasi cu siguranta la depozitul de obiecte uitate.“ (Nora Iuga)
